Antigelul în instalația de încălzire: când îl pui și ce tip alegi

Antigelul în instalația de încălzire se justifică doar când apa din țevi și calorifere chiar poate îngheța, iar casa nu rămâne încălzită toată iarna. Cazul tipic e casa de vacanță, cabana sau atelierul pornit din când în când, plus instalațiile cu porțiuni trase prin zone reci. O locuință folosită zilnic, cu centrala pornită de toamna până primăvara, merge cel mai bine cu apă simplă, ideal tratată sau demineralizată.

Când are sens antigelul și când nu

Apa care îngheață își mărește volumul cu aproximativ 9%. Într-o țeavă închisă sau în schimbătorul centralei, dilatarea asta fisurează metalul, sparge îmbinările și crapă caloriferele. Reparația costă mult mai mult decât lichidul.

Antigelul e potrivit pentru:

• casele în care nu stai iarna sau vii doar la sfârșit de săptămână;
• clădirile unde curentul sau gazul se pot întrerupe, caz în care protecția la îngheț a centralei nu mai pornește;
• încălzirea în pardoseală, care practic nu se poate goli complet;
• circuitele care trec prin poduri, subsoluri sau anexe neîncălzite.

Într-o casă locuită permanent nu-și are locul. Reduce randamentul, cere verificări anuale și complică orice intervenție. Centrala are oricum o funcție de protecție la îngheț, care aprinde arzătorul când apa coboară în jur de 5-7 °C. Atât ajunge, cât timp există gaz și curent.

Propilenglicol sau etilenglicol

Antigelurile pentru instalații termice pornesc de la unul dintre cei doi glicoli, la care producătorul adaugă inhibitori de coroziune. Diferențele dintre ei au consecințe practice.

Criteriu	Propilenglicol	Etilenglicol
Toxicitate	Scăzută	Ridicată, periculos la înghițire
Transfer de căldură	Puțin mai slab	Puțin mai bun
Vâscozitate	Mai mare	Mai mică
Protecție la aceeași concentrație	Ceva mai slabă	Ceva mai bună
Potrivit pentru centrale murale cu apă caldă menajeră	Da	Nerecomandat

Pentru o casă se alege propilenglicolul. Motivul ține de centralele murale combinate. Apa caldă de la robinet se încălzește într-un schimbător în plăci, despărțită de agentul termic doar printr-un perete metalic subțire. Când schimbătorul se fisurează, lichidul din instalație poate trece în apa menajeră. Cu propilenglicol, riscul pentru sănătate e mic; cu etilenglicol, nu mai e.

Etilenglicolul rămâne pentru instalații industriale și pentru circuite complet separate de apa potabilă. Pe eticheta produsului trebuie să scrie clar că e destinat instalațiilor de încălzire sau solare și ce glicol conține.

Antigelul auto nu intră în discuție, indiferent de tip. E formulat pentru motoare, are alți aditivi, unele rețete fac depuneri sau gel, iar coloranții pot ataca garniturile.

Ce concentrație alegi

Concentrația se stabilește după cea mai joasă temperatură la care se poate răci instalația, plus o marjă. Valorile de mai jos sunt orientative pentru propilenglicol; tabelul exact îl dă producătorul fiecărui produs.

• 25-30% glicol: protecție aproximativ până la -10…-13 °C
• 35% glicol: aproximativ până la -17 °C
• 40% glicol: aproximativ până la -21…-22 °C
• 50% glicol: aproximativ până la -32 °C

La o casă de vacanță de la șes sau de la deal, 30-35% ajunge de obicei. La munte, unde iarna coboară sub -20 °C, se urcă spre 40%. Peste 50% nu se justifică: transferul de căldură scade mult și pompa forțează.

Există și o limită de jos. Sub 20-25%, inhibitorii sunt prea diluați ca să mai protejeze metalul, iar propilenglicolul foarte diluat poate favoriza bacteriile din instalație. Un pic de antigel turnat „ca să fie” nu ajută. Ori concentrația corectă, ori deloc.

Tabelele producătorilor dau de regulă două praguri. Primul e temperatura la care apar primele cristale și lichidul devine o pastă. Al doilea e temperatura la care amestecul se solidifică și poate sparge țevile. Pentru o instalație oprită contează mai ales al doilea, dar e mai prudent să alegi concentrația după primul, ca pompa să poată porni oricând.

Compatibilitatea cu centrala și cu instalația

Primul pas e manualul centralei. Mulți producători precizează dacă acceptă antigel, până la ce concentrație și, uneori, ce produse au aprobat. Centralele în condensare cu schimbător din aluminiu sau din aliaje de aluminiu sunt sensibile la pH și la tipul inhibitorilor. Un produs nepotrivit poate coroda schimbătorul și poate pune garanția în discuție.

Mai sunt de verificat câteva lucruri:

• Țevile zincate. Glicolul reacționează cu zincul, care se desprinde și formează depuneri, așa că o instalație veche din țeavă zincată nu se umple cu antigel.
• Vasul de expansiune. Amestecul cu glicol se dilată la încălzire mai mult decât apa, deci vasul trebuie să aibă volum suficient. La instalațiile mari, instalatorul îl poate recalcula.
• Garniturile și aerisitoarele automate. Tensiunea superficială a glicolului e mai mică decât a apei, iar lichidul găsește ușor orice neetanșeitate. O îmbinare care abia „transpiră” cu apă poate picura cu antigel.
• Umplerea automată. Dacă instalația se completează singură din rețea, fiecare completare diluează amestecul. Robinetul de umplere rămâne închis, iar completarea se face doar cu amestec pregătit.

Centrala funcționează pe gaz, deci demontările, reglajele și verificarea schimbătorului le face un instalator autorizat. De obicei tot el umple instalația cu antigel, odată cu o revizie a centralei.

Cum se umple instalația cu antigel

O lucrare făcută corect cuprinde următorii pași:

1. Golirea completă a apei vechi, de la robinetele de golire din punctele cele mai joase.
2. Spălarea instalației, mai ales când apa veche era murdară sau avea nămol. Depunerile rămase consumă inhibitorii din antigel.
3. Pregătirea amestecului într-un recipient separat, cu apă demineralizată sau dedurizată. Apa de la robinet foarte calcaroasă nu e potrivită. Concentratul se diluează după tabelul producătorului; există și produse gata diluate.
4. Umplerea cu o pompă, printr-un punct jos al instalației, cu aerisitoarele de sus deschise, până când lichidul iese fără aer.
5. Aerisirea caloriferelor și pornirea pompei de circulație, cu aerisiri repetate în primele zile. Procedura e aceeași ca la apă: cum aerisești caloriferele.
6. Aducerea presiunii la valoarea corectă, la rece, de obicei 1,5-2 bar pentru o casă cu un etaj. Detalii despre presiunea corectă în centrala termică.
7. Măsurarea concentrației după ce lichidul a circulat, cu un refractometru sau un densimetru pentru glicol. Valoarea și data se notează pe o etichetă lipită lângă centrală.

La fiecare pornire de sezon se verifică iar concentrația și pH-ul. Glicolul se degradează și devine acid, iar un lichid acid roade instalația pe dinăuntru. Când pH-ul scade sub pragul indicat de producător, sau lichidul arată închis la culoare și tulbure, se schimbă tot.

Antigelul uzat nu se varsă la canalizare. Se strânge în recipiente închise și se duce la un punct de colectare a deșeurilor periculoase.

Golirea instalației, alternativa fără antigel

La o casă de vacanță cu instalație simplă, golirea pe timpul iernii poate fi mai practică. Nu costă și nu scade randamentul, dar trebuie făcută atent.

Se oprește centrala, se taie gazul și curentul, apoi se deschid robinetele de golire din punctele joase și aerisitoarele caloriferelor. Apa trebuie lăsată să curgă până la capăt. Porțiunile de țeavă în formă de U, sau cele aflate sub nivelul robinetelor de golire, rețin apă; acolo se suflă cu aer comprimat de la un compresor.

Metoda are limite:

• Încălzirea în pardoseală nu se golește complet, pentru că apa rămâne în buclele lungi. La o încălzire în pardoseală dintr-o casă nelocuită iarna, antigelul e aproape singura variantă sigură.
• Centrala poate păstra apă în schimbător și în pompă. Unele modele au instrucțiuni speciale de golire pentru îngheț, altele nu, așa că se citește manualul sau golirea o face instalatorul.
• Instalația de apă menajeră se golește separat: boilerul, bateriile, sifoanele, rezervorul WC-ului. Antigelul din circuitul de încălzire nu protejează apa potabilă și nici nu se pune acolo.
• O instalație goală ruginește pe interior, unde aerul și umezeala rămasă atacă metalul. O iarnă nu face mare rău, însă golirile repetate an de an scurtează viața caloriferelor din oțel.

Dacă gazul și curentul sunt sigure, mai există o cale de mijloc: centrala lăsată pe protecție la îngheț sau un termostat setat la 5-8 °C. Funcționează până la prima pană de curent mai lungă, motiv pentru care multe case de vacanță tot la antigel ajung.

Greșeli frecvente

• Antigel auto în loc de antigel pentru instalații. Seamănă, dar sunt produse diferite.
• Concentrație prea mică. Sub 20-25% amestecul nu ține nici la ger serios, nici la coroziune.
• Concentrație pusă din exces de zel, 50-60%. Caloriferele încălzesc mai slab și pompa se uzează mai repede.
• Etilenglicol într-o centrală care face și apă caldă menajeră, cu riscul de contaminare pe care îl presupune.
• Două produse diferite amestecate sau completări cu apă de la robinet. Inhibitorii se diluează ori nu se potrivesc între ei, așa că se completează doar cu același produs, deja diluat.
• Umplerea fără o privire în manualul centralei, mai ales la modelele în condensare.
• Lipsa verificării anuale. Un antigel degradat face mai mult rău decât apa curată.
• Antigel turnat într-o instalație nespălată. De spălarea prealabilă depinde dacă lichidul ține câțiva ani sau se strică din prima iarnă.