Sifonul de pardoseală: tipuri, gardă hidraulică și pantă la montaj

De sifonul de pardoseală depinde dacă dușul se scurge repede și fără miros sau dacă apa stă în colțuri, iar baia miroase a canalizare după un concediu. Se montează înainte de șapă și de gresie. O greșeală aici se repară doar spărgând pardoseala, așa că tipul, înălțimea de montaj, panta și hidroizolația se hotărăsc din faza de proiect.

Sifon punctual sau rigolă liniară

Sunt două familii mari. Diferența dintre ele se vede mai ales la felul în care se înclină pardoseala.

Sifonul punctual e cel clasic, pătrat sau rotund, cu grătar de 10-15 cm, montat de obicei în mijlocul zonei de duș sau aproape de un colț. Pardoseala trebuie să coboare spre el din toate părțile, ca o pâlnie foarte turtită. Asta înseamnă tăieturi în diagonală la plăci, iar cu gresie de format mare (60x60 cm sau mai mult) tăieturile devin greu de executat curat.

Rigola liniară e un canal lung și îngust, cu lungimi uzuale între 60 și 120 cm, așezat de regulă lângă un perete sau la intrarea în duș. Pardoseala se înclină într-o singură direcție, ca un plan simplu, deci plăcile mari se pun întregi, fără tăieturi în plic. E varianta potrivită pentru dușurile walk-in fără prag, unde vrei o pardoseală continuă cu restul băii. Diferențele dintre cabină, walk-in și paravan sunt explicate în articolul despre cabina de duș sau paravanul de cadă.

Criteriu	Sifon punctual	Rigolă liniară
Panta pardoselii	spre un punct, din toate părțile	într-o singură direcție
Tăieturi la gresie	multe, în diagonală	puține sau deloc
Plăci de format mare	greu de pus curat	se potrivesc bine
Debit de scurgere	suficient pentru un duș obișnuit	de regulă mai mare
Curățare	grătar mic, acces ușor	canal lung, mai mult de șters
Cost și execuție	mai simplu	mai scump, cere precizie la nivel

Se găsesc și variante intermediare: rigole cu capac care se plachează cu aceeași gresie (aproape invizibile) sau sifoane punctuale cu grătar mare, decorativ. Principiul de pantă rămâne același.

Ieșire orizontală sau verticală

Ieșirea arată pe unde pleacă apa din sifon spre canalizare. De ea depinde înălțimea de care ai nevoie.

Ieșirea verticală coboară direct prin placă. Se folosește când sub baie există subsol, demisol sau un spațiu tehnic prin care trece țeava. Sifonul ocupă puțină înălțime în pardoseală, deci e soluția bună când nu poți ridica nivelul.

Ieșirea orizontală pleacă lateral, prin grosimea pardoselii, până la coloana de canalizare. E varianta obișnuită în apartamente și la casele pe placă pe sol. Dezavantajul e înălțimea: adaugi corpul sifonului plus panta țevii pe toată distanța până la coloană. Fiecare model are în fișa tehnică înălțimea minimă de montaj; modelele joase coboară sub 7-8 cm, cele standard cer mai mult.

Înainte să cumperi, măsoară grosimea disponibilă de la placă până la nivelul finit al gresiei, distanța până la coloană și cota racordului din coloană. Dacă racordul e prea sus față de locul sifonului, apa nu are pantă și nicio piesă nu rezolvă asta.

Garda hidraulică și mirosurile

Garda hidraulică e stratul de apă care rămâne permanent în sifon și blochează gazele din canalizare. Fără ea, sifonul e doar o gaură în pardoseală. Pentru sifoanele de pardoseală, garda uzuală e de 50 mm. Modelele foarte joase au uneori gardă mai mică, în jur de 30 mm, care se evaporă mai repede: e un compromis acceptabil când n-ai înălțime, dar trebuie știut.

Mirosul are aproape mereu una dintre cauzele de mai jos:

• garda s-a evaporat, într-o baie folosită rar sau după câteva săptămâni de plecare;
• paharul interior lipsește sau e pus greșit după o curățare, iar sifonul nu mai ține apă;
• sifonare din coloană: când se descarcă apă multă în altă parte a instalației și coloana nu e bine ventilată, absorbția poate goli garda;
• garnituri sau racorduri neetanșe între sifon și țeavă.

Pentru băile folosite rar, soluția simplă e un pahar de apă turnat la câteva săptămâni. Mai sigure sunt sifoanele cu închidere uscată (o membrană, o clapetă sau un flotor care se închide când nu curge apă). Ele nu înlocuiesc complet garda de apă, dar opresc mirosul și când aceasta scade.

Debitul și diametrul țevii

Un duș cu pară obișnuită are un debit modest, dar un cap de duș mare tip ploaie poate scoate mult mai multă apă. Verifică în fișa sifonului debitul de scurgere și compară-l cu cel al dușului ales: sifonul trebuie să ducă cel puțin cât dă bateria, altfel apa se adună pe pardoseală. Rigolele au de regulă debit mai mare decât sifoanele punctuale mici.

Pentru racordul dușului se folosește țeavă de 50 mm. Panta țevii orizontale spre coloană se ține în jur de 2-3% la acest diametru, fără porțiuni în contrapantă și fără coturi la 90° acolo unde se pot pune două coturi la 45°. Fiecare cot strâns e un loc unde se oprește părul.

Panta pardoselii: 1-2%

Pardoseala din zona de duș se înclină cu 1-2% spre sifon sau rigolă, adică 1-2 cm pe fiecare metru. Sub 1%, apa rămâne în denivelările normale ale plăcilor și ale rosturilor. Peste 2%, pardoseala devine incomodă la stat în picioare și mai alunecoasă.

Exemplu: un duș walk-in de 1,2 m adâncime, cu rigola lângă perete, are nevoie de o diferență de nivel de aproximativ 1,2-2,4 cm între marginea de la intrare și rigolă. La un sifon punctual așezat central într-un duș de 90x90 cm, distanța până la margine e de vreo 45 cm, deci diferența e de aproape 1 cm.

Panta se face în șapă, nu în adezivul de gresie. Adezivul trebuie să aibă grosime uniformă; dacă îl îngroși pe o parte ca să „prinzi” panta, plăcile se pot desprinde sau pot suna a gol. Pentru un strat de bază drept, peste care vine apoi șapa în pantă, se poate folosi șapa autonivelantă. Ea curge spre orizontal, deci nu face singură pantă.

Hidroizolația din jurul sifonului

Zona dintre corpul sifonului și pardoseală e cel mai vulnerabil punct al unei băi. Gresia și chitul de rosturi nu sunt impermeabile, deci apa trece prin ele și ajunge pe șapă. De aceea, sub plăci se pune o hidroizolație care urcă pe pereți și se leagă etanș de sifon.

Ordinea corectă arată așa:

1. Se fixează sifonul la cota corectă și se racordează la canalizare, apoi se face o probă cu apă pentru etanșeitate.
2. Se toarnă șapa în pantă spre sifon și se lasă să se usuce cât cere producătorul.
3. Se aplică amorsa, apoi hidroizolația lichidă sau cu membrană, în cel puțin două straturi.
4. Peste flanșa sifonului se pune manșeta de etanșare (o bucată de membrană elastică cu gaură pentru sifon), prinsă între straturile de hidroizolație. Multe sifoane au flanșa deja pregătită pentru asta sau vin cu manșeta în cutie.
5. Colțurile dintre pardoseală și perete primesc bandă de etanșare, la fel trecerile țevilor prin perete.
6. Abia apoi se lipește gresia, iar rama sifonului se reglează la nivelul plăcilor.

Prinderea manșetei e pasul care se sare cel mai des. Fără ea, apa care trece prin rosturi se scurge pe lângă corpul sifonului, nu în el, și apare după câteva luni ca pată pe tavanul de dedesubt sau ca umezeală în perete.

Curățarea sifonului

Sifonul de duș se înfundă treptat, din păr și săpun. La un duș folosit zilnic, o curățare pe lună scutește orice desfundare.

• Scoate grătarul sau capacul rigolei (de obicei se ridică cu degetele sau cu o cheie mică din set).
• Scoate paharul sau inserția sifonului și curăță părul adunat.
• Spală piesele cu apă caldă și o perie, fără soluții agresive care pot strica garniturile.
• Pune paharul înapoi exact în poziția lui și toarnă apă, ca garda să se refacă.

Dacă apa tot se scurge greu după curățare, dopul e mai departe pe țeavă. Metodele, de la cele simple până la spiră, sunt în articolul despre cum desfunzi țevile de scurgere.

Greșeli frecvente la montaj

• Sifonul pus prea sus: rama ajunge peste nivelul gresiei și apa se oprește înainte de grătar. Cota se calculează de la nivelul finit al plăcilor, cu tot cu adeziv.
• Panta făcută din adeziv: plăcile stau pe grosimi diferite și se pot fisura sau desprinde.
• Lipsa probei de etanșeitate înainte de șapă. O scurgere la racord se descoperă abia când apare umezeala dedesubt.
• Hidroizolația oprită la marginea sifonului, fără manșetă, sau ridicată doar câțiva centimetri pe pereți în zona de stropire.
• Paharul interior aruncat pentru că „scurge mai repede fără el”. Fără el dispare garda și apare mirosul.
• Rigola montată paralel cu intrarea, dar cu panta în direcția greșită, astfel încât apa curge spre restul băii.
• Țeava cu contrapantă sub șapă, unde se adună depuneri și apa stă permanent.

Înainte de gresie, toarnă o găleată de apă pe șapa hidroizolată și urmărește dacă ajunge toată în sifon. Dacă rămân bălți, panta se corectează acum, nu după placare.