Țeava PPR: unde se folosește, cum se sudează și ce greșeli apar

Țeava PPR (polipropilenă random copolimer) e materialul pus azi în cele mai multe instalații de apă din case și apartamente. Nu se filetează. Se lipește prin topire, iar îmbinarea ajunge să fie practic o singură bucată cu țeava. O sudură făcută corect ține zeci de ani; una făcută în grabă începe să curgă după câteva luni, de obicei într-un perete deja faianțat. Mai jos sunt clasele de țeavă, rolul inserției, sudura pas cu pas și greșelile care apar cel mai des pe șantier.

Unde se folosește și unde nu

PPR-ul se potrivește la:

• distribuția de apă rece în casă, de la contor sau hidrofor până la consumatori;
• apa caldă menajeră, de la boiler sau centrală la robinete;
• instalația de încălzire cu calorifere, cu condiția să fie țeavă cu inserție;
• racordurile din camera tehnică, unde sunt trasee scurte și multe coturi.

Nu se pune pe gaz, pe aer comprimat sau pe trasee lăsate în soare fără protecție. Nici la încălzirea în pardoseală nu e alegerea obișnuită: acolo se folosește țeavă flexibilă (PEX sau multistrat), trasă în bucle continue, fără îmbinări sub șapă. Detaliile sunt în articolul despre încălzirea în pardoseală.

Ce înseamnă PN și ce clasă alegi

PN e presiunea nominală, în bari, pe care țeava o suportă la 20 °C pe termen lung. Cu cât apa e mai caldă, cu atât presiunea admisă scade. De aici pereții mai groși la țevile pentru apă caldă.

• PN10: perete subțire, doar pentru apă rece.
• PN16: tot apă rece, cu mai multă rezervă de presiune (util când ai hidrofor).
• PN20: perete gros, pentru apă caldă menajeră; merge și pe rece.
• PN25 cu inserție: apă caldă și încălzire, acolo unde dilatarea contează.

Un perete mai gros lasă mai puțin loc apei la același diametru exterior. Un PPR 20 PN20 are în interior cam 13 mm, așa că pe trasee lungi sau spre multe puncte de consum se trece la 25 sau 32. Ca reper: PPR 20 ține locul unei țevi de 1/2 țol, PPR 25 al uneia de 3/4 țol, PPR 32 al uneia de 1 țol.

PPR simplu sau cu inserție de fibră sau aluminiu

Polipropilena se dilată mult la căldură, cam 0,15 mm pe metru pentru fiecare grad. Un tronson de 10 m de PPR simplu care trece de la 10 °C la 60 °C se lungește cu aproximativ 7,5 cm. Pe apă rece nu se simte. Pe calorifere, țeava se arcuiește vizibil între coliere și, cu timpul, trage de fitinguri.

Inserția taie din dilatare de câteva ori. Sunt două variante:

• Cu fibră de sticlă în stratul median. Se sudează exact ca țeava simplă, fără nicio pregătire în plus, deci e cea mai comodă pentru apă caldă și încălzire.
• Cu aluminiu (stabi). Se dilată foarte puțin și oprește oxigenul, care altfel ar coroda în timp centrala și caloriferele. Înainte de sudură, plasticul exterior și aluminiul se scot cu un decojitor pe toată adâncimea de introducere; altfel îmbinarea nu se face.

Pe scurt: apă rece cu PPR simplu, apă caldă și încălzire cu țeavă cu inserție. Fitingurile sunt aceleași, pentru că sudura se face oricum pe polipropilenă.

PPR, PEX sau cupru

Criteriu	PPR	PEX / multistrat	Cupru
Îmbinare	sudură prin polifuziune	fitinguri presate sau cu compresie	lipire cu flacără sau presare
Flexibilitate	rigidă	flexibilă, se curbează	rigidă
Dilatare	mare la simplu, mică cu inserție	medie	mică
Unelte necesare	aparat de sudură ieftin	clește de presat dedicat	flacără, aliaj, experiență
Potrivit pentru	apă rece, apă caldă, calorifere	pardoseală, trasee lungi fără îmbinări	instalații la vedere, temperaturi mari

La o casă nouă, PPR-ul iese mai ieftin și se lucrează repede, iar îmbinările n-au garnituri care să îmbătrânească. PEX-ul și multistratul sunt mai bune pentru bucle continue sau trasee prin locuri strâmte. Cuprul rămâne durabil la vedere și lângă surse de temperatură mare, dar cere mână sigură.

Cum se sudează țeava PPR, pas cu pas

La polifuziune, țeava și fitingul se încălzesc deodată pe dornurile aparatului și se îmbină cât timp plasticul e încă topit. Aparatul lucrează la aproximativ 260 °C.

1. Pornește aparatul cu dornurile potrivite deja montate și lasă-l să ajungă la temperatură. Lampa de control se aprinde și se stinge de câteva ori; în primele minute nu se sudează nimic.
2. Taie țeava cu foarfeca pentru PPR, perpendicular pe axă. O tăietură oblică lasă o parte a îmbinării mai puțin topită.
3. Curăță capătul țevii și interiorul fitingului de praf și grăsime, cu o lavetă și alcool izopropilic. Țeava cu aluminiu se decojește acum.
4. Marchează cu un marker adâncimea de introducere: cam 14-15 mm la diametrul 20 și 16 mm la 25.
5. Împinge simultan țeava în manșonul dornului și fitingul pe partea cealaltă, drept, fără rotire, până la semn.
6. După timpul de încălzire, scoate-le deodată și îmbină-le imediat, în linie dreaptă, tot fără rotire, până la semn.
7. Alinierea se mai poate corecta doar câteva secunde. Apoi îmbinarea stă nemișcată tot timpul de răcire.

Timpi orientativi pentru țeava PPR, cu aerul la peste 5 °C:

Diametru	Încălzire	Timp maxim până la îmbinare	Răcire
20 mm	5 s	4 s	2 min
25 mm	7 s	4 s	2 min
32 mm	8 s	6 s	4 min
40 mm	12 s	6 s	4 min
50 mm	18 s	6 s	4 min

Valorile variază puțin de la un producător la altul, iar tabelul de pe ambalaj are prioritate. Pe frig, timpul de încălzire crește, de obicei cu circa jumătate, pentru că materialul se răcește repede până apuci să îmbini.

Montajul pe traseu și proba de presiune

Nici cea mai bună sudură nu repară un traseu gândit prost. Câteva reguli de montaj:

• Pe apa caldă și pe încălzire lasă loc dilatării: puncte fixe la capete, coliere glisante între ele, bucle sau brațe de compensare pe tronsoanele lungi și drepte.
• Prinde țeava des. Pe apă caldă PPR-ul se înmoaie și se lasă între prinderi, așa că distanța dintre coliere scade când crește temperatura apei și crește odată cu diametrul.
• Izolează țevile. Pe cele de apă caldă ca să nu pierzi căldură, pe cele de apă rece ca să nu facă condens în pereți și tavane.
• La robinete, baterii și boiler folosește fitinguri cu inserție de alamă. Pe filet, teflon sau cânepă cu pastă, cu măsură, și fără să strângi excesiv: plasticul din jurul inserției crapă.
• Proba de presiune se face înainte să închizi pereții sau să torni șapa, după ce ultima îmbinare s-a răcit complet. Se umple instalația, se aerisește și se urmărește manometrul o vreme, la o presiune peste cea de lucru (de obicei de 1,5 ori). Dacă acul coboară, scurgerea se caută acum, nu după finisaje.

Pe circuitul de încălzire, după umplere și probă, merită urmărită și presiunea de funcționare, explicată în articolul despre presiunea corectă în centrala termică. Racordarea centralei pe gaz o face un instalator autorizat ANRE.

Greșelile care apar cel mai des

• Sudură supraîncălzită. Țeava a stat prea mult pe dorn sau a intrat prea adânc. Plasticul topit face un guler în interior, care strâmtează trecerea; la diametre mici aproape o închide.
• Sudură subîncălzită. Aparatul n-ajunsese la temperatură, timpul a fost prea scurt sau s-a lucrat în frig fără ajustare. Îmbinarea arată bine și cedează la presiune.
• Rotirea la îmbinare. Răsucirea țevii în fiting rupe stratul topit și lasă canale pe unde apa iese încet.
• Dornuri murdare sau zgâriate. Resturile de plastic ars se lipesc de sudura următoare. Dornurile se curăță cât sunt calde, cu o lavetă de bumbac, niciodată cu ceva metalic care le strică stratul antiaderent.
• PPR simplu pe calorifere: țeava se arcuiește între coliere, fisurează tencuiala și împinge în racorduri.
• Țeavă cu aluminiu nedecojită. Aluminiul rămas între țeavă și fiting nu lasă plasticul să se topească uniform.
• Țevi și fitinguri de la producători diferiți. Toleranțele pot să nu se potrivească, așa că e mai sigur un sistem complet de la același producător.
• Proba de presiune sărită sau făcută prea devreme, cu îmbinările încă calde.
• Trasee lăsate în frig. O țeavă plină cu apă într-un spațiu neîncălzit poate crăpa la îngheț. Tronsoanele expuse se golesc sau se protejează, iar la casele nelocuite iarna se poate pune antigel în instalația de încălzire.