Igrasia: de unde apare și cum o tratezi corect

O dungă umedă la baza pereților care nu trece nici vara. Tencuială care se umflă și cade, o crustă albă ca de sare, miros de pivniță. Asta e igrasia. Apare mai ales la casele vechi, fără hidroizolație sub ziduri sau cu una deteriorată, dar și la case noi la care terenul din jur ține apa lipită de fundație. Se poate trata, cu condiția să lucrezi la cauză: vopseaua „anti-igrasie” și o tencuială nouă puse peste problemă nu rezolvă nimic.

Ce este igrasia și de unde vine

Igrasia propriu-zisă e umiditatea ascensională. Apa din sol urcă prin zid prin capilaritate, la fel cum urcă un lichid printr-o bucată de cretă. Cărămida, piatra, mortarul și BCA-ul au pori fini, iar dacă zidul nu e despărțit de fundație printr-un strat impermeabil (hidroizolația orizontală), apa ajunge de obicei la 1-1,5 m înălțime, uneori mai sus.

Odată cu apa urcă sărurile dizolvate din pământ. Când apa se evaporă la suprafața peretelui, sărurile rămân acolo, cristalizează și cresc în volum. De la ele vin crusta albă, tencuiala desprinsă și bășicile din vopsea. Sărurile mai sunt și higroscopice: trag umezeala din aer, așa că un perete plin de săruri rămâne umed și după ce apa nu mai urcă.

Cauzele obișnuite:

• lipsa hidroizolației orizontale, frecventă la casele vechi de cărămidă sau chirpici;
• hidroizolație deteriorată sau ocolită, de exemplu de o tencuială exterioară trasă până jos, în pământ;
• terenul din jurul casei ridicat peste nivelul hidroizolației prin umpluturi, pavaj sau straturi de flori;
• burlane care varsă apa direct la baza zidului, trotuare fără pantă sau lipsă cu totul;
• apa freatică aproape de suprafață ori un teren argilos care ține apa lângă fundație.

Igrasie sau condens: cum le deosebești

Multe pete puse pe seama igrasiei sunt de fapt condens. Diferența contează, pentru că tratamentele n-au nimic în comun. La igrasie lucrezi la fundație și la ziduri. La condens lucrezi la ventilație, încălzire și punți termice, iar despre el și despre mucegaiul pe care îl aduce găsești detalii în articolul despre mucegaiul pe pereți și condens.

Semn	Igrasie (umiditate ascensională)	Condens
Unde apare	bandă continuă la baza pereților, de la pardoseală în sus	colțuri reci, spatele mobilei, glafuri, colțurile tavanului
Când e mai rău	după ploi lungi și primăvara, prezentă tot anul	iarna, când afară e frig și înăuntru se gătește sau se usucă rufe
Aspect	linie de umezeală ondulată, săruri albe, tencuială umflată	picături, puncte negre de mucegai, fără săruri
Pereți afectați	interiori și exteriori, inclusiv cei fără contact cu exteriorul	mai ales pereții exteriori și cei reci

Un test simplu: lipește pe perete o bucată de folie de plastic de circa 30 x 30 cm, cu bandă adezivă pe toate laturile, și las-o 24-48 de ore. Picăturile pe fața dinspre cameră arată că umezeala vine din aer, deci e condens. Dacă se umezește fața dinspre perete, apa vine din zid.

Mai e o a treia variantă, infiltrația. Apa intră lateral printr-un perete de subsol, printr-o fisură, de la o țeavă spartă sau de la o streașină prea scurtă. Petele ei sunt localizate, nu o bandă uniformă pe toată lungimea peretelui.

Pentru un diagnostic sigur se măsoară umiditatea zidului la mai multe înălțimi și se prelevează probe pentru conținutul de săruri. Umidometrele electronice ieftine dau valori umflate pe pereții cu săruri. Folosește-le doar ca să compari zonele între ele, nu pentru cifre absolute.

Primul pas: oprești apa din exterior

Tratamentul începe afară. E partea cea mai ieftină, și fără ea nimic din ce faci pe zid nu ține.

• Apa de ploaie: verifică jgheaburile și burlanele, iar apa din burlane du-o la cel puțin 1-2 m de casă sau într-un sistem de colectare, nu la baza zidului.
• Panta terenului: pământul și pavajul din jurul casei trebuie să coboare dinspre casă spre exterior. Un trotuar de gardă cu pantă de circa 2% și un rost etanș la îmbinarea cu soclul țin apa departe de fundație.
• Nivelul terenului: dacă pământul a urcat peste hidroizolație sau peste placă, coboară-l. Lasă cel puțin 15-20 cm de soclu liber deasupra terenului.
• Vegetația: arbuștii și straturile de flori udate zilnic, lipite de zid, țin solul ud la fundație tot timpul.

Drenajul și hidroizolația verticală a fundației

Pe teren argilos sau cu apa freatică aproape, panta singură nu ajunge. Atunci se sapă în jurul fundației și se fac două lucrări deodată.

Hidroizolația verticală se aplică pe fața exterioară a fundației și a soclului, după ce au fost curățate și reparate. Se folosesc membrane bituminoase, emulsii bituminoase groase sau mortare impermeabile flexibile, după caz. Peste ea vine o protecție, de obicei o membrană cu crampoane, care o ferește de pietre și de presiunea pământului și lasă apa să coboare spre drenaj.

Drenajul perimetral e o țeavă perforată, învelită în geotextil și așezată într-un pat de pietriș spălat, puțin sub nivelul tălpii fundației, nu deasupra ei. Țeava are pantă continuă spre un cămin de colectare, de unde apa pleacă spre un punct de evacuare sau e pompată. Căminele de vizitare de la colțuri permit spălarea țevii. Geotextilul oprește pământul fin să o colmateze.

Lucrarea cere săpătură manuală lângă fundație și grijă la stabilitatea ei și la rețelele îngropate, deci o echipă care a mai făcut așa ceva. Aceleași principii de etanșare și de scurgere a apei se aplică și la hidroizolația terasei.

Bariera orizontală: injecții sau tăierea zidului

Drenajul și hidroizolația verticală opresc apa care vine din lateral. Zidul poate trage apă și de jos, prin fundație, iar acolo unde hidroizolația orizontală lipsește, ea se reface ulterior în două feluri.

Injecțiile chimice sunt varianta cea mai folosită. Se dau găuri într-un rând orizontal la baza zidului, deasupra nivelului terenului și al pardoselii, de regulă la 10-12 cm una de alta, cu adâncimea de aproximativ două treimi din grosimea zidului. Prin ele se introduce o cremă sau un lichid pe bază de silani și siloxani. Produsul se difuzează în pori, îi face hidrofobi și formează o barieră continuă. La zidurile groase se lucrează din ambele părți. Totul depinde de execuție: găurile prea rare sau un zid plin de goluri lasă porțiuni prin care apa trece mai departe.

Tăierea mecanică înseamnă tăierea zidului pe porțiuni scurte, introducerea unei folii sau plăci impermeabile în rost și împănarea. Bariera e cea mai sigură, dar și lucrarea cea mai invazivă. Nu merge la orice zid, mai ales la cel din piatră neregulată sau cu structură slabă, așa că se decide după o evaluare pe loc.

Despre aparatele care promit să „întoarcă” apa în pământ prin câmpuri electrice sau magnetice, rezultatele raportate sunt contradictorii. Dacă ți se propune o astfel de soluție, cere măsurători de umiditate făcute înainte și după, pe același zid.

Tencuielile de asanare

Chiar cu apa oprită, zidul rămâne încărcat cu apă și cu săruri. Tencuiala veche trebuie scoasă, iar cea nouă trebuie să suporte sărurile care vor mai ieși la suprafață luni de zile. Pentru asta există tencuielile de asanare. Sunt foarte poroase, permeabile la vapori și au loc în pori unde sărurile pot cristaliza fără să spargă finisajul.

Pașii corecți:

1. Desfaci tencuiala veche până la zidărie, pe o înălțime de cel puțin 80 cm peste ultima urmă vizibilă de umezeală.
2. Scobești rosturile de mortar degradat pe circa 2 cm adâncime, perii zidul și strângi imediat resturile, care sunt pline de săruri.
3. Aplici șprițul indicat de producătorul sistemului, acoperind parțial suprafața, nu într-un strat compact.
4. Pe pereții foarte încărcați cu săruri sau cu denivelări mari pui întâi tencuiala de bază (stratul care stochează sărurile), apoi tencuiala de asanare, în grosimile din fișa tehnică. De regulă, cel puțin 2 cm în total.
5. Finisezi doar cu materiale permeabile la vapori: glet sau tinci din același sistem, vopsea silicatică ori siliconică.

Toate straturile trebuie să fie din același sistem, de la același producător, cu timpii de așteptare respectați. Cât timp zidul se usucă, aerisește des încăperea și ține umiditatea aerului la valori normale. Ghidul despre umiditatea optimă în casă arată la ce cifre să te raportezi.

Greșeli frecvente

• Tratezi efectul, nu cauza. O tencuială nouă, oricât de bună, pusă pe un zid în care apa urcă mai departe, cedează în unul-două sezoane.
• Pui tencuială de ciment sau mortar impermeabil la interior. Umezeala nu mai poate ieși, urcă și apare deasupra porțiunii reparate.
• Placezi peste problemă. Faianța, rigipsul lipit, lambriul sau polistirenul pe interior ascund igrasia fără s-o oprească, iar în spatele lor crește mucegai.
• Dai cu vopsea lavabilă obișnuită sau „anti-umezeală” peste tencuiala de asanare. Vopseaua închide porii și anulează exact proprietatea pentru care ai plătit tencuiala.
• Lași tencuiala veche cu săruri sau resturile pe pardoseală. Sărurile rămase migrează în materialul nou.
• Faci injecții fără să rezolvi apa de afară. Burlanele care varsă la baza zidului și terenul ridicat pot uda zidul și deasupra barierei.
• Aștepți să se usuce zidul înainte de orice. Un zid gros se usucă foarte încet. Cu tencuiala de asanare aplicată, uscarea continuă prin ea și camera poate fi folosită.

Până să chemi o echipă, notează unde apare umezeala, cât de sus ajunge, în ce anotimp e mai rea și unde se duce apa de ploaie în jurul casei. Cu observațiile astea și cu testul foliei făcut, discuția pornește de la cauză, nu de la o tencuială nouă.