Polistiren sau vată bazaltică pentru fațadă: ce izolație alegi

Trei lucruri decid alegerea: din ce e zidul, cât de expusă la foc e fațada și cât poți pune în plus la manoperă. Montate ca sistem complet, ambele materiale izolează bine. Când o fațadă crapă după câteva ierni, cauza ține aproape mereu de execuție, nu de placă.

Ce materiale intră de fapt în discuție

La izolația exterioară lipită și tencuită (sistemul numit ETICS) se lucrează cu trei variante:

• Polistiren expandat alb (EPS). Plăcile de fațadă au rezistența la compresiune notată de obicei EPS 70 sau EPS 80, iar conductivitatea termică stă în jur de 0,038-0,040 W/mK.
• Polistiren expandat grafitat (gri). E același material, cu particule de grafit care reflectă radiația termică. Izolează cu aproximativ 15-20% mai bine (0,031-0,033 W/mK), deci la aceeași grosime peretele iese mai cald.
• Vată bazaltică de fațadă. Plăci rigide, mult mai dense decât vata de mansardă, făcute ca să poată fi lipite și tencuite. Conductivitatea variază între 0,035 și 0,040 W/mK, după produs.

Polistirenul extrudat (XPS) nu se pune în câmpul fațadei. Locul lui e la soclu și sub cota terenului, unde apa și loviturile contează mai mult.

Comparația directă

Criteriu	Polistiren expandat (alb/grafitat)	Vată bazaltică de fațadă
Izolare termică	bună (alb), foarte bună (grafitat)	bună, comparabilă cu EPS alb
Permeabilitate la vapori	redusă	foarte mare
Comportare la foc	combustibil, cu ignifugant	incombustibilă
Izolare fonică	slabă	bună
Greutate și montaj	ușor, se taie simplu	greu, cere mai mult adeziv și dibluri
Cost total al sistemului	mai mic	vizibil mai mare

Permeabilitatea la vapori: când contează cu adevărat

Iarna, vaporii de apă trec prin perete dinspre interiorul cald spre exterior. Vata îi lasă să iasă aproape liber. Polistirenul îi frânează destul de mult.

De aici nu rezultă că polistirenul face pereții să mucegăiască. Pe cărămidă, BCA sau beton, într-o casă aerisită corect, sistemul cu polistiren e cel mai răspândit și se comportă bine. Problemele apar când condensul vine din interior: casă etanșă, fără ventilație, cu umiditate mare în camere. Acolo nu vata repară situația, ci aerisirea (despre asta, în articolul despre mucegaiul pe pereți și condens).

Sunt totuși câteva cazuri în care vata e varianta mai sigură:

• casele pe structură de lemn, unde lemnul trebuie să-și poată elimina umiditatea;
• pereții care mai conțin multă apă: zidărie proaspătă, tencuieli ude, ziduri vechi cu igrasie tratată pe jumătate;
• clădirile vechi din cărămidă plină sau chirpici, care tolerează prost un strat închis la exterior.

Un zid cu igrasie nu se rezolvă prin izolare. Întâi se tratează cauza, abia apoi vine termosistemul. Detalii la igrasia, cauze și tratament.

Comportarea la foc

Vata bazaltică nu arde. Se topește abia peste 1000 °C, așa că nu duce flacăra pe fațadă. Polistirenul de fațadă are ignifugant și nu ia foc de la o scânteie, dar rămâne un material combustibil care se topește la căldură mare.

La o casă individuală, polistirenul montat ca sistem tencuit complet e soluția obișnuită. Vata se justifică prin foc când:

• fațada e foarte aproape de casa vecinului sau de o anexă;
• ai grătar, cuptor sau horn exterior lipit de perete;
• clădirea are mai multe niveluri și mai multe locuințe;
• coșul de fum trece prin peretele izolat (în jurul lui se pune oricum material incombustibil).

Des se alege o variantă mixtă: polistiren în câmpul fațadei și benzi de vată deasupra ferestrelor, între etaje sau în zonele expuse. La blocuri și clădiri înalte, barierele obligatorii de vată le stabilește proiectantul.

Grosimi uzuale

Grosimea depinde de zid și de cât de eficientă vrei să fie casa.

• Renovare de casă veche sau apartament: 10 cm e minimul care merită efortul, iar 12-15 cm e o alegere echilibrată.
• Casă nouă din cărămidă sau BCA: 15-20 cm, valori obișnuite pentru un consum redus.
• Case foarte eficiente energetic: 20-25 cm sau mai mult, cu calculul făcut de proiectant.

Între 10 și 15 cm diferența de cost e mică raportat la toată lucrarea, pentru că schela, manopera și tencuiala rămân aceleași. Economia pe grosime iese rar în câștig. Înainte de comandă se verifică adâncimea glafurilor, pazia acoperișului (streașina trebuie să depășească izolația) și distanța față de limita proprietății. Pe zidurile din BCA, care izolează deja bine, e util și articolul despre BCA sau cărămidă.

Sistemul complet, strat cu strat

Placa e doar o piesă. Fațada funcționează când componentele sunt compatibile între ele, ideal din același sistem.

Pregătirea suprafeței

Peretele trebuie să fie curat, uscat, portant și cât de cât plan. Tencuielile care sună a gol se scot. Denivelările mari se corectează dinainte, nu cu adeziv în exces. La bază se montează profilul de soclu (de pornire), perfect orizontal, pentru că de el depinde alinierea întregii fațade.

Lipirea plăcilor

Pe polistiren, adezivul se pune pe tot conturul plăcii, într-un cordon continuu, plus câteva puncte la mijloc, cât să acopere minimum 40% din suprafață. Cordonul de pe margine oprește circulația aerului în spatele plăcilor. Dacă peretele e foarte plan, se poate lipi și pe toată suprafața, cu gletiera dințată.

Vata cere un pas în plus. Placa se freacă mai întâi cu un strat subțire de adeziv, presat în fibre, ca o amorsă. Peste el vine adezivul propriu-zis, de regulă pe toată fața. Fără primul strat, adezivul nu se prinde bine de fibre.

Reguli comune pentru ambele materiale:

• plăcile se montează de jos în sus, decalate ca la zidărie, cu rosturile verticale țesute, inclusiv la colțuri;
• între plăci nu se pune adeziv;
• rosturile mai mari de 2 mm se umplu cu fâșii din același material sau cu spumă poliuretanică pentru termosisteme;
• la colțurile ferestrelor, placa se decupează în L, ca rostul să nu cadă în prelungirea colțului golului, de unde pornesc fisurile.

Diblurile

Se pun după ce adezivul s-a întărit, de obicei după 1-3 zile, în funcție de vreme. Diblul trebuie să intre destul în zidul portant, iar adâncimea minimă o indică producătorul separat pentru beton, cărămidă plină, cărămidă cu goluri și BCA. Orientativ, în câmp se pun cam 6 dibluri pe metru pătrat, cu mai multe la colțurile clădirii și pe margini. Vata e mai grea, deci are nevoie de dibluri cu disc mai mare și de o schemă mai deasă. Capul diblului stă la nivel cu placa sau ușor îngropat, acoperit cu rozetă.

Masa de șpaclu și plasa

Peste plăci se întinde un strat de adeziv în care se îneacă plasa din fibră de sticlă alcalino-rezistentă (uzual 145-160 g/m²). Fâșiile se suprapun cam 10 cm. Plasa trebuie să ajungă în treimea exterioară a stratului, nu lipită direct de placă. Înainte de stratul general se montează:

• profile de colț cu plasă pe muchii;
• petice de plasă în diagonală, cam 20 x 30 cm, la colțurile ferestrelor și ușilor;
• profile de racord la tâmplărie, ca să nu se fisureze legătura dintre toc și tencuială.

Amorsa și tencuiala decorativă

După ce masa de șpaclu s-a uscat, se aplică amorsa potrivită tencuielii, apoi tencuiala decorativă. Peste vată merge numai tencuială permeabilă (silicatică, siliconică sau minerală), altfel vaporii rămân prinși dedesubt. Peste polistiren se poate folosi oricare, inclusiv acrilică.

Culorile foarte închise pe fațadele însorite încălzesc tare sistemul și pot produce fisuri, mai ales pe polistiren. Producătorii de tencuieli dau pentru fiecare nuanță un indice minim de luminozitate acceptat pe termosistem.

Greșeli frecvente care strică o fațadă

• Polistiren grafitat lăsat în soare pe schelă. Plăcile gri se încălzesc și se curbează. Schela se acoperă cu plasă de umbrire, iar plăcile se șpăcluiesc fără pauze lungi.
• Lipire doar în puncte, fără cordon pe contur. Aerul circulă în spatele plăcilor, izolația pierde din eficiență, iar rosturile ajung să se vadă pe fațadă ca niște umbre.
• Plăci neșlefuite. Neplaneitățile apar sub tencuială în lumina razantă, așa că suprafața se șlefuiește uniform înainte de șpaclu.
• Polistiren obișnuit la soclu. Zona de lângă teren cere XPS sau polistiren special de soclu, protejat la stropi.
• Lucru pe frig sau pe ploaie. Adezivii și tencuielile au nevoie de peste 5 °C, inclusiv noaptea, și de suprafață uscată.
• Tencuială acrilică peste vată. Închide exact permeabilitatea pentru care ai plătit vata.
• Glafuri și streașini uitate. Izolația îngroașă peretele. Pervazurile exterioare se înlocuiesc cu unele mai lungi, cu lăcrimar, iar streașina trebuie să acopere noul perete.
• Componente din sisteme diferite. Cu adezivul de la un producător, plasa de la altul și tencuiala de la al treilea, nu mai garantează nimeni compatibilitatea.

Cum alegi, pe cazuri

Zid de cărămidă sau BCA, casă individuală, buget atent: polistiren grafitat de 15 cm, cu o tencuială bună deasupra.

Casă pe lemn, ziduri vechi care trebuie să elimine umiditatea, vecin foarte aproape sau nevoie de liniște în casă: vată bazaltică, cu tencuială silicatică sau siliconică.

Casă cu risc doar în câteva zone (horn, grătar, ferestre de la etaj): polistiren pe câmp și benzi de vată acolo unde e nevoie.